În pădurea cu liene
vântul bate tot alene
dorul meu
de dor greu geme ...
rămurele de smochin
toate trec şi toate vin ,
se duce toamna bătrană
o prinde iarna din urmă ,
primavara vine iar
şi cand trece vara vine
eu sunt plină de suspine ,
ca la anu tot aşa
şi se duce viaţa mea!
mi-am pus capul pe o frunză
tot privind o buburuză
ce greoaie se tot duce,
vremuri noi
n-o să apuce...
şi-un amarnic gand m-amuză
că în mintea ei de gâza,
măcar când va pica lata
nu va şti
dinainte ce-o aşteaptă...
pe când eu mă tot gândesc
şi cum stau pe frunza verde,
veveriţa se coboară
se scălâmbă într-o doară
jucăuşă şi fâşneaţa
îmi dădu pofta de viaţă ...
rămurele smochin rar
poate ai tu vreo licoare
să rămân nemuritoare,
să-mi storci fructul tau
pe-o buza
şi-apoi dac-o fi aşa,
am sa-ntorc din mersul greu
şi bătrâna buburuză ...
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu