Si iar imi este dor
de dorul de-alta data
tacuta mea iubire ...!
pe un perete imortalizata ...
ce a pasit mereu in pas cu toamna
si cum , cu a ei frunza
ne saruta , Doamna
Si acea toamna
cum de altfel mai trecura
lasa in urma teancuri de-amintiri ,
iar catre asfintit a stins lumina
lasandu-mi dor ,
de tot ce-au fost trairi ...
Si mi-amintesc
cand ne-am iubit , ea ne-a fost gazda
ne-a dat din fructul ei de-am fost setosi ,
ne-a luat apoi sarutul intr-o poza
sa-mi aminteasca peste , alte toamne
cat eram de frumosi ...!
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu