Se rup crengile de tei
latra cainii la bordei ,
cautand , catand de zor
unde sunt parintii ...! si ai mei
dar si ai lor
Pentru-n colt micut de paine
cu ce i-au hranit odata
si-un castron umplut cu apa
i-i tot cata ... ! si tot latra ...
Cand ma vede pe carare
schiauna a disperare ,
se asaza-n jurumi roata
ca ma simte suparata
La fereastra mamei mele
doi paienjeni tes perdele ,
pe podea cu fata-n jos
un tablou de soareci ros ,
doar zambetul mamei mele
a mai ramas matasos
Impart cainilor o paine
ei ma ling de multumire
si castronul pun cu apa ,
i-i mangai pe fiecare
si ma-ntorc inlacrimata
Teiule batran din poarta
i-ti las doru-n a ta roata ,
sa mi-l legeni pe-al tau ram
ca eu parinti nu mai am ,
te sarut pe frunza lata
ca tu i-ai umbrit odata ...
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu