I-a dat ocol cuibului cu durere
prea obosita si fara vointa ,
nu era pregatita si n-avea putere
ca o vor duce ...
in aripile ei , nu mai are credinta
Si-n sufletul ce-i urla , nu doar plange
dorinta de-a pleca , ramane vis
priveste dupa card
pana din ochi i-l pierde ,
n-are putere sa-l mai strige
ca glasul i sa stins ...!?
Si trista se intoarce-n al ei cuib
in varf de stalp , la margine de sat
amana doborata zboru-nalt
agonizand in vise ... dorul de tara calda ,
de soare si de flori...
suflet de pasare abandonat , tot cere ajutor
dar cerul e prea lat ...!
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu