VREMURI DUSE ,

Pe covorul , din ierburi de leac
eu cu mine ,
noi singuri sub luna ,
la tristete  ma-ntreb
ce sa-i fac ...
ma ridic , iarasi cad ,
iiarasi zac ...

Pe poteca , ce duce in deal
licurici scanteiaza de zor,
sa mai urc ...
cum faceam alta dat ,
vremuri duse...
doar in suflet ramase
cu dor!

Ieri si vraciul mia spus
cu blandete,
cu regret
ca el nu-mi poate da
n-a gasit pana-acum
vreo licoare ,
sa ma vindece de , batranete...