Azi m+am trezit
cam târziu...
și când ce să vezi
la ușa mea
se cioravaiau, dimineața
cu ziua,
care mai de care
cu dreptatea ei...
și ziua+i zicea
să se dea la o parte,
că dacă nu a fost în stare
să bată la ușa sufletului meu...
măcar de mi+ar fi cărat visele
în carul mare...
așa că
acum
e rândul ei
să o aștern pe hârtie...
Privindu+le încă buimacă
am bătut cu penelul
în caietul cu zâmbete,
speranțe și lacrimi...
de până ce și cuvintele
s+au speriat,
adunandu+se intr+un colț
așteptând
(văzând ce se întâmplă)
să între în ordine,
disciplinate!
Siam spus
-Gata!
pentru că tu dimineață
nu mi+ai dat deșteptarea,
voi așeza ziua
cu soare, cu raze,
cu cer, cu tot...
în brațele tale
și după ce îi vei spăla
cu rouă
poalele înflorate
și o vei parfuma
cu adieri de păduri
proaspete,
să o așezi aici
în locul rămas gol...
asta drept pedeapsă,
că nu vreau
sa+mi treacă viața
dormind...
SILVIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu