Că nu mai pot ,
m-aş duce în pădure
mi-aş face casa-n inimă de brad,
vecin cu mine vreau sa fie nucul
doi singuratici să facem duet
să uitam de tristete
eu si cucul ...
să pot să mă adun
din nou în mine
sa dau cu suferinţa de pământ,
la inimă sa ţin uşa-ncuiată
i-ajunge cât a fost de frământată ...
că nu mai vreau
şi nici nu am răbdare
cu biciul sa lovesc în întâmplări,
m-am luat cu ele
şi nu mi-am dat seama
ca zalele din lanţ au cheietori ...
le-am petrecut pe toate
cantr-o carte
făr sa-mi dau seama
ca viaţă-i numai una,
te-aruncă in vartejuri de durate,
în griji şi în iubiri neâmplinite,
în doruri, în dureri şi clipe agitate
şi inima din ce în ce ,
tot mai prost bate ...
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu