Peste drum , de viata mea
cladire impunatoare ,
nu stiu cum , dar vrea nu vrea
desi mi-am pierdut speranta
vreau sa-mi las , durerea-n ea ...
Totu-i alb si-n el suspina
pacienta de la geam ,
alta-n patu paralel
tot priveste in tavan ...
Pe dulapul dintre paturi
toate florile sunt triste ,
fica ce o ingrijeste
strange lacrimi in batiste ...
din perfuzie mai curge
inca zile cateva ...
sintr-un planset infundat
tot implora creatorul
ca sa vina , sa o ia .
Durerea se tine scai ,
eu privind ingandurata
usa se deschide larg ,
doctorul cu fisa-n mana
ca prin ceata-l vad in prag...
avea luminata fata
si ca mielul la taiere
eu , i-am incredintat viata ...
Ca un condamnat la moarte
cu invizibile catuse ,
boala-n lanturi , daca vreti
holul i-mi inghite mersul
durerea ma trage-n parti ...
Asistenta ma sustine ... si
desi este o rutina ,
i-i fuse mila de mine
m-a incurajat o clipa
si mi-a spus sa nu am frica ,
ca-mi promite la iesire
"o sa fiu aici cu tine ...
sus pe pragul de la usa
am pus cheia , la catusa
sa ti-o scot cu tot cu boala
s-o arunc pe geam afara
si-o sa toarcem iarasi ata ,
inco-data incet , incet
ca nu-i clipa potrivita ,
viata trebuie traita ..."
Din salonul cu dureri
doamna de la patul , x
sloboda acum si-n viata
ma priveste cu uimire
si zambind , mia spus asa
"ce frumoasa esti la fata!"
Din cladirea impunatoare
multumesc , Dr .Escu ...
eu ma duc in treaba mea ...
el , ramane tot acolo
reparand in continuare
vieti ...si viata altcuiva .
Badiguardul de la poarta
bariera o ridica
semaforul verde indica ,
eu dau fuga peste drum
ca m-asteapta iar , speranta
ce-am pierdut-o undeva
si cu bratul i-mi intinde
pe un taler , viata mea ...
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu