FRIGUL DE AFARA

Iar isi ridica pleoapa mohorata ,
dimineata ,
ca dupa o noapte scurta de vara ,
vaitandu-se ca somnul , ia venit
c-am greu aseara ,
ca tot stamba-to frigul  de afara...!

Si uite cum i-i vad
dantela de la maneca , in zare ,
tot fluturand ca sa alunge norii ,
sa faca loc sa vada cat de cat
zambetul cald
si o raza de soare ...!

Dar soarele putin c-am artagos ,
cu zambetul crispat
ia tras numai , o clapa ...
si-a tras din nou cortina , larga peste...
si i-i dadu de veste
ca doar o raza-i imprumuta ...
dar ea-inghetata tun , nu poate sa o ia ,
ca-i sus pe creste !

silvia