Și dintr+o dată am tresărit
văzând doi ochi
în oglinda agățată de geamul verandei!
pașii m+au adus aproape
că de o vreme
nu prea am avut timp
sa+i privesc,
să mă comving
dacă ridurile
sunt de expresie,
ori din cauza soarelui,
s+au...
*
am uitat o clipă
de timp...
am alunecat în ei
cu tot cu gând
sa+i simt
dacă sunt triști, s+au fericiți
și sa+i întreb
de ce plâng uneori!
*
poposind apoi puțin
printre gene
am vrut să găsesc lumea
așa cum o văd
ei...
am înțeles
când am văzut lumina,
zborul și viața,
culoarea dragostei...
și coborând din rid în rid,
am prins o lacrimă
care avea să cadă
pe zâmbetul amar
si+un cer de întrebări,
de ce,
de ce...
de ce atâta amăgire!
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu