Cand printre ramuri
vantul se-ncalceste
troznindu-le de ciuda,
ca norii au aparut,
cu fulgerele ce saruta marea
aducand ploaia...
si-atunci tot sufla
zicand,
-eu ce sa mai usuc!
Si daca toate-ar fi davalma...
si daca soarele...
si daca noaptea si ziua
si muntii...
si tot ma mir
de legile ne-scrise,
oranduiala vietii pe pamant !
atat cat trebuie,
sa fie vant,
sa fie soare...
toate cu rostul lor
si pe deasupra, sa fe omul
si omul pereche,
sa fie dragoste,
sa fie inmultire...
viata si moarte, lacrima si dor
si stele care cad...!
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu