Tristetea s-a ascuns
cu gustul ei
amar,
in seva unui trunchi
cu inima bolnava...
(Frumos era la chip
cu floare la ureche...)
dar cui ii pasa
acum,
ca nu are pereche.
De asta au fugit de el
prietenii...
Si dusmanii,
ii sunt tot mai aproape!
Secerandu-i pamantul
de sub picioare,
de nu-ti vine sa crezi
ca
a fost odata, om!
Cand a cazut,
a rasuflat usurat,
ca i-a facut cadou
pamantului
si cerului, deopotriva...
apucand sa spuna
atat;
"Mi-as dori
sa nu stiti niciodata,
cand pluteste, securea"...
silvia
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu