Cândva dragostea
îmi umplea
fiecare vena, fiecare por!
şi credeam
că în mine încap
toate minunile lumii...
puteam să ciocnesc,
cu luceferi,
lumea sa o ţin
în braţele mele
sa-mi încalzeasca fericirea
în întuneric,
să-mi lumineze calea
ca un felinar
spre oazele în care
mă aştepta iubirea,
cuib[rită-n petale de nuferi
ce pluteau
pană la poarta dimineţilor,
ce m-aşteptau
cu miresme de lavandă
stranse în şnur
smuls din inma mea...!
acum
mi-e prea sete
si-mi doresc sa fiu apă,
să inund în mine
arşiţa
ce curge ca o lava
în toţi porii ace;tia goi
şi-n inima asta, seaca...
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu