IN LUMINA LUNII

Am auzit noaptea

suspinand de singuratate

si se vaita

ca pana si ultimul latrat

a plecat,

cu ultimul ecou

in departarile intunericului...

si stand cu capul rezemat

pe un teanc de ganduri,

am vazut

cum sufletul meu 

a coborat pe trepte

sa-i tina de urat!...

am tras cu urechea

la susotelile lor

si noaptea se plangea

ca a ramas singura,

ca pana si varfurile muntilor

s-au ascuns

printre crengile pomilor

si nu-i mai zambesc

in lumina lunii...

si apele la fel

s-au asezat linistite

sub frunze de nuferi,
nici macar luna
nu-i mai este sfetnic
ca s-a culcusit
in bratele unui brad!...

si ce sa zic

mare mirare

cand am auzit
ca si sufletul meu 

i se vaita

ca nu poate dormi,

ca inima il tot bate la cap

sa faca rost 

de doua aripi,

sa zboare acolo

unde izvoraste dragostea

si stampara dorul...

silvia