Am văzut cum
viaţa
îmi ducea pe umerii
tot mai greoi
norocul şi soarta,
pe drumuri paralele
ca două şini
de cale ferată
strivind la cap de linie
destinul
aproape scurs
pe parcurs
ca o valoare pierdută,
strecurandu-se prin
prăpăstiile timpului
tocmai când
mai spera încă
la un strop
din apa învierii...
acum însă
rezemată de neputintă,
cu dezamagiri strânse
în poala,
m-am aşezat obosită
pe genunchii tristeţii,
fredonând un final de vers...
privind umilă
în ochii speranţei!
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu