Aruncă pământul cu crengi...
spre cer,
din scorburi uriaşe
vântul suflă norii în piept,
supărat
plouă peste cer cu fulgere,
cu stropi mari
fără ploi!
şi urlă rechinii din ape
călări
pe caluţii de mare...
se clatină valul
şi iese din matcă
pe tărm,
corabia-i ruptă,
delfinii atacă...
si totu-i pe dos
de când omul
a calcat legământul firesc,
şi-a mutat apele
pe-altă parte,
strămutând
pietrele din stânci
în prăpastii adânci...
gândesc!
azi clepsidra se scurge
văd invers,
mâniata-i puterea divină
ne frămantă, ne cerne
să ştim
c-o să vină-ntr-o noapte,
să răspundem cu toţii
de fapte...
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu