SEMAN CU FOCUL !

Am crezut
ca sunt puternica,
cum crede focul!
dar am vazut
cum flacarile lui jucause
se sting (ca viata)
sub stropi de ploaie
sfaraind!...
e ca si cum, cineva
ti-ar pune sare pe rana !
insa,
n-am inteles pana la urma
care din ele doua
sfaraiau mai tare, focul
s-au apa!...
si fumul, asemeni sufletului,
se-nalta spre cer...
si eu, de cate ori
in tacerea lacrimilor,
m-am supus durerii...

cateodata mi-am simtit gandul,
sadic, spunandu-mi,
ca daca nu m-ar durea
nu mi-as simtii trupul,
de parca suferinta
ar fi placere!
si ca, pentru a trai,
asta e tributul,
ca trebuie sa dam ceva in schimb...
cineva ne cere girul...
si ca suferinta
face parte din viata,
ne de putere, sa luptam,
sa existam!
aminteste-ti,
am mai spus candva,
pana la urma
ce rost au toate?
ca totusi,
seman cu focul,
din amandoi, pe pamant,
ramane, cenusa!...