Se strang in suflet
munti de lacrimi,
ce-o i-au la vale
cu cantecul de leagan
ce-a infasat sperante...
Intunecate ceruri,
involburate mari
de disperari..
Dar cui ii pasa oare
de blestem!
Ca cine-a inventat
pe lume dorul,
nu s-a gandit
la crapaturi de cer,
din care curg, adeseori
dureri,
ce te intind
ca rama peste prag
cerand, dorind,
urland cu brate-ntinse...
Iar dragostea perfida,
iti zambeste larg...!
Si de nu ai putere
sa treci peste...
Tot alergand
pe drumuri paralele,
cu degetele
inclestate-n vise
nepermise,
in veci ramai un suflet
amputat
cu versul desirat,
tot fredonand refrenul
din revers...
silvia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu